miercuri, 20 decembrie 2017

Thank you, 2017 :)


”A mai trecut un an din noi...”, vorba cântecului. Foarte repede mi se pare că a trecut, deși a fost un an destul de plin.


Pentru mine, 2017 va sta mereu sub semnul concediului petrecut în Statele Unite. Încă mi se pare uluitor că s-a materializat acest vis, mai ales când îmi aduc aminte că anul trecut pe vremea asta nici nu se pusese problema de așa ceva. Pe-atunci plănuiam să mergem la Roma (o altă mare dorință a mea) și vorbeam la modul teoretic despre asta. Pe la începutul lui ianuarie însă, jupânul a trântit din senin: ”ce-ar fi să-ncercăm să mergem în America?”. 

Ce America, dom'le, lasă-mă cu utopiile astea, să rămânem în sfera realizabilului, m-am burzuluit eu, taietoarea de elan. Din fericire, nu m-a lăsat. Am aplicat pentru viză (mai exact, Visa Waiver - avantajul de-a fi cetățeni germani, deh) și în martie am luat biletele.
”Frankfurt - New York JFK”, citeam pe bilet și parcă m-a străbătut un curent electric: băi, noi chiar plecăm în America. Săriți 😃 

A fost extraordinar, o experiență din categoria ”time of my life”, despre care parțial v-am povestit și despre care voi continua să vă povestesc și anul viitor, dat fiind că serialul abia dacă a ajuns la jumătate. 

Apropo de povestit, sunt profund nemulțumită de cât am scris anul ăsta pe blog. De cât NU am scris, mai bine zis. N-am avut un motiv anume, dar pur și simplu nu s-a legat scrisul și nu m-am putut mobiliza pe cât mi-aș fi dorit.
Tocmai de aceea nu-mi fac niciun plan sau promisiune pentru anul viitor. Ce pot să-mi făgăduiesc e că voi scrie, nu am nicio intenție să renunț la blog. Însă cât de mult, rămâne de văzut.
Nu doar la capitolul scris prezint un bilanț nesatisfăcător, ci și la citit. Am citit atât de puțin, că simt că mi se face efectiv rușine. 

L-am revăzut pe Zubin în două concerte și în afară de el, i-am ascultat în spațiu și timp real pe Lionel Richie și pe Mariah Carey. Povestea despre concertul lor urmează, e parte din ”serialul american”.

În plan profesional am mai făcut câțiva pași, am mai pus o cărămidă, am mai trasat o direcție. Încă e totul foarte neclar (”please hold the line”, gen), dar de câte ori mă enervez din motivul ăsta, îmi aduc aminte că-n urmă cu 7-8 ani eram disperată că nu mă angaja nimeni. Și realizez că am motive să fiu recunoscătoare.
Problema e că răbdarea nu mi-a fost niciodată virtute. Vreau totul cât mai repede... imediat... ieri :)))
Tot la capitolul ”muncă”, remarc faptul că sunt parcă mai obosită ca oricând. Secătuită de puteri și de motivație, e ca și cum robinetul s-a închis brusc și-au dispărut resursele care acum trei-patru ani păreau inepuizabile.

Per total, se poate spune că 2017 a fost cel mai bun an din 2013 încoace (despre 2013 îmi aduc aminte cu mare plăcere, a fost plin de realizări și evenimente frumoase). Momente deosebite, oameni dragi revăzuți după ani și ani, cafeaua de dimineață băută împreună cu mătușa mea în balconul apartamentului ei din Los Angeles.

Așadar, 2017, îți mulțumesc. Ai fost bun, așa cum te-am rugat să fii.

2018, vii cu niște promisiuni importante și, după cum cred că știi deja, am niște dorințe. Te rog să mi le îndeplinești și să fii generos. Hai, te aștept 🙂

4 comentarii:

  1. Sa fie asa cum iti doresti!

    Jual

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc, Jual și îți întorc urările! :)

      Ștergere
  2. Fie ca totul sa-ti mearga din plin in 2018!

    Irina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa să fie, Irina :) Îți mulțumesc și îți doresc un 2018 cu multe vise împlinite :)

      Ștergere